ATATEA VALURI

Atâtea valuri trecut-au peste mine,
Aducând cu ele răni şi multă teamă.
Dar valul, ce peste mine, mai revine,
Nu mă sperie, când Isus, ţine seamă.

Speranţa pune dor aprins în inimă.
Şi-amarul... simt cum devine uşor dulce.
Credinţa tot mai puternic mă animă,
Să stau în sfinţenie, mereu, sub cruce.

Furtuna ce se dezlănţuie în valuri,
Devine o rafală uşoară de vânt.
Atunci, când port al biruinţelor steaguri,
Ancorate bine strâns în Sfântul Cuvânt.

Vin valuri după valuri, trec şi iar revin,
Iar lumina ce se strecoară printre nori,
Din lacrimile uneori amare pelin,
Scoate mărgăritare veritabile-n zori.

Uneori valurile vin spumegate...
Şi din întuneric satan stă la pândă,
Deşi declanşează mânii înfocate,
Tăcute, sub sânge, ajung să se stingă.

Biruinţa nu-i a mea, e a Lui Isus,
El stă cu mine, la greu şi la bine.
Ochii mei urmăresc Lumina de sus,
Şi-aşteptă... norul... ce cu Isus revine.

Amin!